Ceaiul este una dintre cele mai vechi băuturi din lume și are o istorie îndelungată și fascinantă. Originea sa este în China antică, unde a fost descoperit pentru prima dată în urmă cu aproximativ 5.000 de ani.

Legenda spune că descoperirea ceaiului a fost făcută de împăratul chinez Shen Nung în anul 2737 î.Hr. În timp ce se odihnea sub un copac, împăratul și-a fiert apa pentru a o purifica. În timpul procesului, frunze de ceai au căzut accidental în oală ( arbustul de ceai, dacă nu este tuns, crește copac), iar apa a căpătat un gust plăcut și revigorant. Acesta este considerat momentul în care ceaiul a fost descoperit.

La început, ceaiul era folosit în scopuri medicinale în China. Proprietățile sale benefice pentru sănătate au fost apreciate, iar ceaiul a fost folosit pentru a trata diferite afecțiuni. Treptat, ceaiul a devenit o băutură populară în rândul înaltei societăți chineze, iar consumul său a devenit un simbol de eleganță și rafinament.

În secolul al VIII-lea, călugării budiști au jucat un rol important în răspândirea ceaiului în Japonia. Ei au adus semințe de ceai din China și au început să cultive plante de ceai în mănăstiri și au transformat consumul de ceai în ceva mai profund iar servirea ceaiului în artă. Astfel, ceremonia tradițională a ceaiului (cunoscută sub numele de "chanoyu" sau "chado") a luat naștere în Japonia.

În secolele următoare, ceaiul a fost introdus și în alte părți ale lumii prin intermediul comerțului și explorărilor. Odată cu expansiunea maritimă a europenilor, ceaiul a devenit din ce în ce mai popular în Europa în secolul al XVII-lea. Compania Britanică a Indiilor de Est a jucat un rol important în aducerea ceaiului în Europa și în răspândirea sa în întreaga lume.

La început, Marea Britanie a pus taxe foarte mari pe ceai, sub presiunea producătorilor de bere și de cafea, care-și simțeau amenințate afacerile. Așa, că la început, ceaiul era consumat doar de înalta societate. Dar, ca în orice piață de desfacere cu potențial maxim, au apărut contrabandiștii de ceai care au găsit căi de a aduce ceai scutit de taxe, dar de foarte proastă calitate și lungit cu tot felul de ingrediente ( sfoară, hârtie, etc) care alterau ceaiul și erau un pericol pentru sănătatea oamenilor. Așa că guvernul britanic, presați de această situație periculoasă, a eliminat taxele pe ceai și din acel moment ceaiul a devenit un produs de larg consum.

În secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, Compania Britanică a Indiilor de Est a deținut un control aproape total asupra comerțului cu ceai din Asia. Compania a stabilit plantații de ceai în India și a început să exporte cantități mari de ceai în Europa. Această poziție dominantă i-a permis companiei să impună prețuri mari și să controleze în mare măsură comerțul cu ceai.

În anii 1830, controlul asupra comerțului cu ceai s-a extins și către alte companii britanice, ceea ce a dus la o scădere a prețurilor și la o creștere a consumului de ceai în Marea Britanie. De asemenea, au apărut și alte surse de aprovizionare cu ceai în afara controlului britanic, cum ar fi ceaiul produs în China și vândut prin intermediul comercianților americani și olandezi.

Un moment semnificativ în încheierea monopolului britanic asupra ceaiului a fost Războiul Opiumului din 1839-1842. În cadrul acestui conflict, China a încercat să oprească traficul de opiu din partea britanică și a confiscat și distrus proviziile de ceai destinate pieței britanice. Aceasta a dus la căutarea altor surse de ceai în afara Chinei și la dezvoltarea culturilor de ceai din India și Sri Lanka (Ceylon).

Ulterior, introducerea căilor ferate în India a facilitat transportul mai rapid al ceaiului de la plantații la porturile de export, consolidând poziția Indiei ca mare producătoare de ceai.

În anii 1950, fostele colonii britanice din Asia, cum ar fi India și Sri Lanka, și-au câștigat independența și au preluat controlul asupra producției și comerțului cu ceai. Astfel, monopolul britanic asupra ceaiului a luat sfârșit.

Recoltarea frunzelor de ceai este un proces important în producția de ceai și implică selecționarea și colectarea frunzelor la momentul potrivit. Iată câteva detalii despre recoltarea frunzelor de ceai:

momentul recoltării: momentul potrivit pentru recoltarea frunzelor de ceai variază în funcție de tipul de ceai dorit și de regiunea în care este cultivat arbustul de ceai. În general, frunzele mai tinere și mai delicate, împreună cu mugurii, sunt preferate pentru a obține ceaiul de calitate superioară. Pentru ceaiul verde, de exemplu, frunzele sunt recoltate înainte de a se deschide complet, în timp ce pentru ceaiul negru, se recoltează frunzele mai mature.

recoltarea manuală:  în multe regiuni, recoltarea frunzelor de ceai se face în continuare manual, deoarece aceasta permite o selecție mai precisă a frunzelor. Lucrătorii culeg frunzele de la nivelul frunzelor mai înalte, selectând cu atenție frunzele tinere și sănătoase și evitând frunzele vechi sau deteriorate. Acest proces necesită îndemânare și experiență pentru a obține cele mai bune rezultate.

recoltarea mecanizată: pe lângă recoltarea manuală, în unele regiuni se utilizează și metode mecanizate pentru recoltarea frunzelor de ceai. Mașinile special concepute trec peste plantație, tăind frunzele în mod controlat. Această metodă este mai rapidă și mai eficientă în cazul plantațiilor mari, dar poate duce și la recoltarea unor frunze mai vechi sau de calitate inferioară.

gradul de recoltare: există mai multe grade de recoltare a frunzelor de ceai, care determină calitatea și caracteristicile gustului. Cele mai bune grade de ceai implică recoltarea frunzelor și a mugurilor de vârf, numite "two leaves and a bud" (două frunze și un mugure). Aceasta înseamnă că pe o creangă, se recoltează cele mai tinere două frunze și mugurele terminal. Această recoltare selectivă asigură ceaiul de cea mai înaltă calitate.

continuitatea recoltării: arbustul de ceai continuă să crească și să producă frunze după ce a fost recoltat. Prin urmare, în timpul sezonului de creștere, recoltarea frunzelor se repetă de mai multe ori, la intervale regulate. Acest lucru permite o producție continuă de ceai și asigură frunze proaspete și tinere pentru a produce ceai de calitate superioară.

Recoltarea necesită multă grijă, precum și pricepere și este, în general, făcută de femei. Capacitatea medie de recoltare se ridică la aproximativ 16 – 24 kg de frunze verzi pe zi. Din această cantitate rezultă 4 – 6 kg de ceai finit. Aceste sume pot varia în funcție de suprafața de cultivare, mărimea frunzelor sau tipul de producție (CTC). De două-trei ori pe zi, frunzele verzi se transportă la fabrica procesare. Frunzele verzi, proaspete, sunt încă complet neutre ca miros și trebuie mai întâi tratate în fabrica de ceai, trecând prin diverse etape de producție, pentru a crea un ceai aromat.

Metoda CTC este preferată în special pentru ceaiul negru din mai multe motive. Prin zdrobirea și ruperea frunzelor, se eliberează mai multe substanțe chimice și enzime, ceea ce facilitează procesul de oxidare ulterioară. De asemenea, fragmentele de ceai rezultate au o suprafață mai mare, ceea ce facilitează extracția substanțelor solubile și a aromei în timpul preparării ceaiului.

Ceaiurile prelucrate cu metoda CTC sunt cunoscute pentru infuzia rapidă și puternică, având o culoare bogată și intensă. Acestea sunt adesea utilizate în amestecuri de ceai și în pliculețe de ceai, datorită aspectului lor granulat și a faptului că se eliberează rapid în apă.

În zilele noastre, ceaiul în India este deja produs în proporție de 50 %, iar ceaiul în Kenya aproape 100 % folosind metoda CTC. În Darjeeling, însă, se produce doar ceai prin metoda ortodoxă.